Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute
exact, dar prezența sa atât români cât și la bulgari (sub numele de Martenița)
este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior
romanizării la primii și slavizării la ultimii.
Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului
a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a
primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al
fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile
mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost
sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Cercetări arheologice efectuate în România, la
Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de
acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu
erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară
într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian
presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur
sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului.
Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui
martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea
primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau
mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș.
Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu